fulgera

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
Variante de scriere Vezi și : fulgeră

română

Etimologie

Din latină populară fulgerare (= fulgurare).

Pronunție

  • AFI: /ful.ʤeˈra/


Verb


Conjugarea verbului
fulgera
Infinitiv a fulgera
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
fulger
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să fulgere
Participiu fulgerat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) (la pers. 3) a se produce fulgere în atmosferă.
    Afară fulgeră, va ploua.
  2. (v.intranz.) (fig.) a scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger).
  3. a se ivi sau a trece repede (ca fulgerul).
    Un gând îi fulgeră prin minte.
    L-a fulgerat o idee.
  4. (v.tranz.) (fig.) a izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică.
  5. a arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • (despre oameni; și la pers. 1) A tuna și a fulgera = a face scandal; a trânti și a bufni


Traduceri

Referințe