mină
română
Etimologie
Din franceză mine.
Pronunție
- AFI: /'mi.nə/
Substantiv
| Declinarea substantivului mină | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | mină | mine |
| Articulat | mina | minele |
| Genitiv-Dativ | minei | minelor |
| Vocativ | ' | ' |
- loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile.
- armă explozivă care se așază pe pământ sau în pământ, în apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă.
- bucată subțire cilindrică sau prismatică de grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor.
- veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu o sută de drahme.
- expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare.
Traduceri
Traduceri