minciună
Etimologie
Din latină mentiō < *mentitiōnem, redus la *mentiōnem.
Pronunție
- AFI: /min'ʧju.nə/
Substantiv
| Declinarea substantivului minciună | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | minciună | minciuni |
| Articulat | minciuna | minciunile |
| Genitiv-Dativ | minciunii | minciunilor |
| Vocativ | ' | ' |
- denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva.
- Tot ce-a spus e o simplă minciună.
- A spune minciuni.
- deprindere de a minți.
- înșelăciune, vicleșug.
- ficțiune, născocire, plăsmuire.
- (la pl.) fleacuri, nimicuri.
- minciunică.
Sinonime
- 1: invenție, neadevăr, născoceală, născocire, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.)
- 3: amăgire, eres, erezie, iluzie, pătlagină
- 4: scornitură, născocire
- 6: minciunea
Antonime
Cuvinte derivate
- mincinos, minciunos
- minciuna
- minciunare
- minciunat
- minciunea
- minciuni
- minciunire
- minciunit
- minți
- mințire
- mințit
Cuvinte compuse
Expresii
- A da (sau a face) (pe cineva) de minciună sau a prinde (pe cineva) cu minciuna = a dovedi că cineva a spus un neadevăr
- A purta (sau a duce, a ține) (pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba
- Minciună gogonată/sfruntată/încornorată = minciună care prin proporții frizează obrăznicia, nerușinarea
- Ce-i în mână nu-i minciună = nu te bizui pe promisiuni, ci mulțumește-te cu ce ai în mod sigur
Traduceri
neadevăr
|
|