minuna

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din minune.

Pronunție

  • AFI: /mi.nu'na/


Verb


Conjugarea verbului
(se) minuna
Infinitiv a (se) minuna
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) minunez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) minuneze
Participiu minunat
Conjugare I
  1. (v.refl. și tranz.) a rămâne sau a face pe cinevarămână uluit, uimit, surprins.
    Se minunează de ce aude.
  2. (v.refl.) a-și manifesta mirarea, admirația, surpriza; a se mira mult.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe