orândui

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din slavă (veche) urenditi.

Pronunție

  • AFI: /o.rɨn.du'i/


Verb


Conjugarea verbului
orândui
Infinitiv a orândui
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
orânduiesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să orânduiască
Participiu orânduit
Conjugare IV
  1. (v.tranz. și refl.) a (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja.
  2. (v.tranz.) a hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a investi.
  3. (v.tranz.) (înv. și pop.) a decide, a fixa, a stabili.
  4. (v.tranz.) (rar) a porunci, a ordona.
  5. (v.tranz.) (înv. și pop.) a pune la cale; a pregăti.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe