împlini
Etimologie
Din latină * implenire (< plenus) sau în + plini (învechit „împlini” < plin).
Pronunție
- AFI: /ɨm.pli'ni/
Verb
| Conjugarea verbului împlini | |
| Infinitiv | a împlini |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
împlinesc |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să împlinească |
| Participiu | împlinit |
| Conjugare | IV |
- (v.tranz.) a atinge vârsta de...
- (v.refl.) (despre timp sau măsuri de timp) a ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira.
- (v.refl.) (rar; despre noțiuni de cantitate) a ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară.
- (v.tranz.) a face să fie plin sau întreg; a întregi, a completa.
- (v.refl.) (despre ființe) a se dezvolta; a se îngrășa.
- (v.refl.) (fig.) a se desăvârși.
- (v.tranz. și refl.) a aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini.
- (v.tranz.) a achita, a plăti.
- (v.tranz.) (înv. și reg.) a obliga pe un datornic să plătească banii datorați.
Cuvinte derivate
Expresii
- A-și împlini somnul = a dormi suficient
- (reg.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți
- (refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online