bunătate

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Etimologie

Din latină bŏnĭtātem sau bonitas, -atis.

Pronunție

  • AFI: /bu.nə'ta.te/


Substantiv


Declinarea substantivului
bunătate
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ bunătate bunătăți
Articulat bunătatea bunătățile
Genitiv-Dativ bunătății bunătăților
Vocativ ' '

I.

  1. însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe.
  2. bunăvoință, amabilitate.
  3. faptă bună, binefacere.
  4. gust bun, plăcut.

II.

  1. (concr.) (la pl.) mâncare sau băutură (foarte) bună.
  2. (mai ales la pl.) lucru de calitate (foarte) bună.
  3. (la pl.) averi, bogății.

Sinonime

I.

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate

Expresii

  • Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (...) = te rog, fii bun (să...)


Traduceri

Referințe