milă
Etimologie
Din slavă (veche) milŭ.
Pronunție
- AFI: /'mi.lə/
Substantiv
| Declinarea substantivului milă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | milă | mile |
| Articulat | mila | milele |
| Genitiv-Dativ | milei | milelor |
| Vocativ | milă | milelor |
- sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie.
- ajutor, binefacere; (concr.) pomană, milostenie.
- stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie.
- tristețe, melancolie, jale.
- bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere.
- (în credințele religioase) bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, îndurare.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adj. și adv.) Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător.
- (loc.adv.) De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva).
- (loc.conj.) De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să...
Expresii
- De silă, de milă sau de milă, de silă = vrând-nevrând; de voie, de nevoie
- (A fi) vrednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit
- A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva
- A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi vrednic de plâns
- A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva
- (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.)
- (pop.) Fără milă de păcat = fără teama de a greși
- A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare
- (pop.) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva)
- Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, = se spune despre acela căruia îi merg toate din plin
- (formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva)
- A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el
- (fam.) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu!
- Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului!
- (înv.) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, = formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din poloneză mila.
Substantiv
| Declinarea substantivului milă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | milă | mile |
| Articulat | mila | milele |
| Genitiv-Dativ | milei | milelor |
| Vocativ | milă | milelor |
- unitate de măsură pentru lungimi folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru lungimi egală cu 1609,3 m, folosită în Marea Britanie și în S.U.A.
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online