credit

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză crédit.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
credit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ credit credite
Articulat creditul creditele
Dativ-Genitiv creditului creditelor
Vocativ creditule creditelor
  1. relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său.
  2. sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit.
  3. coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv.
  4. (fig.) considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva.

Cuvinte compuse

Expresii

  • A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată)
  • A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte
  • A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfă pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva


Traduceri

Anagrame

Referințe