credit
Etimologie
Din franceză crédit.
Pronunție
- AFI: /'kre.dit/
Substantiv
| Declinarea substantivului credit | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | credit | credite |
| Articulat | creditul | creditele |
| Genitiv-Dativ | creditului | creditelor |
| Vocativ | creditule | creditelor |
- relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi); creanța creditorului; obligația (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său.
- sector, sferă a circulației care cuprinde relațiile de credit.
- coloana din dreapta a unui cont, în care se înscriu reducerile (scăderile) de activ sau sporurile (creșterile) de pasiv.
- (fig.) considerație, încredere, stimă, autoritate, influență, trecere de care se bucură cineva.
Cuvinte compuse
Expresii
- A da pe credit = a vinde fără a primi banii imediat (cu plata temporar amânată)
- A deschide (cuiva) un credit = a pune la dispoziția cuiva, cu respectarea formelor legale, un credit în limitele și în condițiile stabilite de mai înainte
- A face (cuiva) un credit = a) a vinde (cuiva) marfă pe datorie; b) a acorda încredere cuiva, a aștepta cu încredere comportarea bună a cuiva
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online