măsura

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : măsură

română

Etimologie

Din latină mensūrāre.

Pronunție

  • AFI: /mə.suˈra/


Verb


Conjugarea verbului
(se) măsura
Infinitiv a (se) măsura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) măsor
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) măsoare
Participiu măsurat
Conjugare I

I.

  1. (v.tranz.) a determina cu instrumente sau cu aparate de măsură, etaloane etc., valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări.
    Măsoară cu metrul.
  2. (rar) a aplica pedepse, lovituri etc.
  3. a evalua, a aprecia valoarea, mărimea.
  4. a străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță.
  5. a cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc.
  6. a privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător.

II.

  1. (fig.) (v.tranz.) a cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc.
  2. (v.refl. și tranz.) a (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc.

Sinonime

I.

II.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Expresii

  • (glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva)
  • A măsura cu ochiometrul/cu ochioscopul = a măsura cu aproximație / din ochi
  • (reg.) A-i măsura cuiva vorba cu îmblăciul = se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit
  • (tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă


Traduceri

Etimologie

Din măsura.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru măsura.

Etimologie

Din măsură.

Pronunție

  • AFI: /məˈsu.ra/


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru măsură.

Referințe