triumf
Etimologie
Pronunție
- AFI: /tri'umf/
Substantiv
| Declinarea substantivului triumf | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | triumf | triumfuri |
| Articulat | triumful | triumfurile |
| Genitiv-Dativ | triumfului | triumfurilor |
| Vocativ | triumfule | triumfurilor |
- (în roma antică) celebrare a unei victorii prin intrarea solemnă în oraș a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi și însoțit de un cortegiu din care făceau parte senatori, căpeteniile armatei și prizonierii făcuți în război, reprezentând cea mai înaltă onoare acordată învingătorului.
- victorie, biruință de mare prestigiu; (fig.) succes moral, reușită, izbândă deosebită.
Expresii
- A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brațe sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online