onoare

De la Wikționar, dicționarul liber
Wikipedia
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
onoare

română

Variante

Etimologie

Din latină honor, honoris, franceză honneur, italiană onore.

Pronunție

  • AFI: /o'no̯a.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
onoare
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ onoare onoruri
Articulat onoarea onorurile
Genitiv-Dativ onoarei onorurilor
Vocativ onoare onorurilor
  1. integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste.
  2. reputație, prestigiu, faimă, vază.
  3. mândrie, demnitate.
  4. prețuire deosebită, considerație, respect, stimă.
  5. favoare, cinste.
  6. manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; (p.ext.) (la pl.) ranguri, demnități.
  7. (mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare.
  8. (înv.; în forma onor) poziție socială, rang.
  9. (la pl.) figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți.

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni
  • A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora
  • (în formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să..
  • A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de..
  • (fam.) Am onoarea (să vă salut), = formulă respectuoasă de salut
  • Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu
  • Pentru onor! = comandă pentru darea onorului
  • A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc


Traduceri

Referințe