bloc
De la Wikţionar, dicţionarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din fr. bloc şi germ. Blockhaus (3).
Pronunţie
- AFI: /blok/
Substantiv
| Declinarea substantivului bloc |
||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | bloc | blocuri |
| Articulat | blocul | blocurile |
| Dativ-Genitiv | blocului | blocurilor |
| Vocativ | blocule | blocurilor |
- bucată mare dintr-o materie solidă şi grea, masă solidă dintr-o singură bucată.
- ansamblu de elemente grupate, care formează un tot omogen.
- Un imens bloc de stâncă.
- clădire mare cu multe etaje.
- Un bloc cu 10 etaje.
- alianţă, înţelegere (între state, partide, grupări etc.) pentru realizarea unor scopuri comune.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- Bloc de desen = grup de foi de hârtie de desenat, lipite între ele la una din margini şi păstrate între două cartoane protectoare.
- Bloc motor = organ de motor în care se află cilindrii şi pistoanele.
- (med.) Bloc cardiac = tulburare a ritmului inimii, datorită blocării influxului nervos care străbate muşchiul cardiac.
- Bloc operator = parte componentă a serviciilor chirurgicale, cuprinzând sălile de operaţie şi dependinţele acestora.
Locuţiuni
Paronime
Traduceri
bucată, masă mare dintr-o materie solidă şi grea
clădire mare, cu mai multe etaje
|
alianţă, înţelegere (între state, partide etc.) în vederea unor scopuri comune
Referinţe
catalană
(Català)
Etimologie
Pronunţie
Substantiv
bloc m.
engleză
(English)
Etimologie
Pronunţie
- AFI: /blɒk/
Substantiv
bloc, pl. blocs
- (între state, partide etc.) bloc
Sinonime
Referinţe
franceză
(Français)
Etimologie
Pronunţie
- AFI: /blɔk/ pl. /blɔk/
Substantiv
bloc m., blocs pl.
