mătură

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Variante de scriere Vezi și : matura, mătura
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
mătură
O mătură
Mătură (Sorghum vulgare)
O mătură (Kochia scoparia)

română

Etimologie

Origine obscură.

La baza lui trebuie să stea latină matta („covoraș”), de unde sardă matta („tufă, arbust”), Abruzzi mattęlę („mănunchi”), Lucania mattǫrrę („mătură de nuiele”), Lipari mattulu („vreascuri”), calabreză máttulu („scul”), catalană, spaniolă mata (Corominas, III, 287, confer REW 5424).

Latinescul matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pluralul mături și, prin falsă regresiune, mătură, confer pătură, măgură, latură. S-ar putea] pleca și de la un latină *mattula; însă fonetismul din română prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu latină metere („a lua, a culege”), în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, confer parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, confer albaneză mettulë.

Alte ipoteze sunt mai puțin convingătoare. Din latină mētŭla („piramidă mică”) (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din slavă metla („nuielușă”), confer bulgară, rusă метла (metla, „mătură”) (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indo-european după Lahovary 335.

Pronunție

  • AFI: /'mə.tu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
mătură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ mătură mături
Articulat mătura măturile
Dativ-Genitiv măturii măturilor
Vocativ mătură, măturo măturilor
  1. obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață.
  2. (bot.) numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor;
    1. (Sorghum vulgare) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete;
    2. (Sorghum saccharatum) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunza lată și cu tulpina bogată în materii zaharoase.
  3. (p.ext.) lan de mături.
  4. (bot.) (Kochia scoparia) plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Locuțiuni

  • (loc.vb.) A da cu mătura = a mătura.

Vezi și


Traduceri

Referințe