parc
De la Wikționar, dicționarul liber
Cuprins |
română
Etimologie
Din fr. parc < lat. parricus ("închis"). Cf. it. parco, germ. Park, eng. park.
Pronunție
- AFI: /park/
Substantiv
| Declinarea substantivului parc |
||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | parc | parcuri |
| Articulat | parcul | parcurile |
| Dativ-Genitiv | parcului | parcurilor |
| Vocativ | ' | ' |
- suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement.
- Parc public.
- teren împrejmuit, unde vânatul este crescut și îngrijit pentru vânătoare.
- parc situat în jurul unei clădiri și depinzând de aceasta.
- teren parcelat cu locuința și cu numeroase spații verzi.
- loc de staționare și de garare mai îndelungată a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; p. ext. vehiculele și materialele aflate în acest loc.
- totalitatea vehiculelor unei întreprinderi, ale unei instituții etc.
- totalitatea instalațiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
grădină publică mare, amenajată cu arbori, peluze etc.
|
|