spirit

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Wikipedia
Wikipedia are un articol despre
spirit

română

Etimologie

Din latină spiritus, italiană spirito.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
spirit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ spirit spirite
Articulat spiritul spiritele
Dativ-Genitiv spiritului spiritelor
Vocativ spiritule spiritelor
  1. factor ideal al existenței (opus materiei); conștiință, gândire; (p.ext.) minte, rațiune, intelect.
  2. inteligență, deșteptăciune, istețime; capacitate de imaginație, fantezie.
  3. (în filozofia idealistă și în concepțiile mistico-religioase) element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul.
  4. (în concepțiile religioase) ființă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiții) stafie, strigoi, fantomă.
  5. persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale, de caracter etc.
  6. (la pl.) societatea în întregul ei, oamenii considerați ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică.
  7. mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepție împărtășită de un grup de oameni, de o colectivitate.
  8. caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva.
  9. sensul real a ceva.
    Spiritul legilor.
  10. înclinare, pornire, tendință care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva.
  11. glumă, anecdotă, banc.
  12. semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al aspirației.

Cuvinte compuse

Locuțiuni

Expresii

  • (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor


Traduceri

Referințe