ameți

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină *ammatteāre, de la *mattea („băț, par”); confer italiană ammazare („a omorî”), spaniolă mazar, portugheză maçar.

Sensul primar a fost „a lovi, a bate până la pierderea cunoștiinței”, de unde mai târziu în italiană „a omorî”, și în română „a lăsa, a rămâne fără cunoștință”.

Schimbarea de conjugare este firească la verbe incoative. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 717 și DAR, din latină *ammatῑre, de la *mattus, de unde italiană matto („nebun”), ammattire („a înnebuni”) (confer REW 5401 și 5428); însă în română nu este atestat *mattus, în timp ce *mattea s-a păstrat, confer măciucă; în plus, evoluția semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gândea la ammitĕre, confer Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *amentio, imposibil din punct de vedere fonetic.

Pronunție

  • AFI: /a.me'ʦi/


Verb


Conjugarea verbului
(se) ameți
Infinitiv a (se) ameți
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) amețesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) amețească
Participiu amețit
Conjugare IV
  1. (v.intranz. și tranz.) a fi cuprins sau a aduce în stare de amețeală; (fig.) a (se) zăpăci.
  2. (v.refl. și tranz.) a (se) îmbăta (ușor).

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe