comanda

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din franceză commander.

Pronunție

  • AFI: /ko.ˈman.da/


Verb


Conjugarea verbului
comanda
Infinitiv a comanda
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
comand
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să comande
Participiu comandat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) (mil.) a da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei.
  2. a porunci, a ordona.
    A comanda un sistem tehnic.
  3. a da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar.
  4. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri



Etimologie

Derivat regresiv din comandă.

Pronunție

  • AFI: /ko.man'da/


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru comandă.

Referințe