opune

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină opponere. Confer franceză opposer (după pune).

Pronunție

  • AFI: /o'pu.ne/


Verb


Conjugarea verbului
(se) opune
Infinitiv a (se) opune
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) opun
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) opună
Participiu opus
Conjugare III
  1. (v.tranz.) a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.
  2. (v.refl.) a se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici.
    Se opune interese antagonice.
  3. (v.tranz.) a pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a scoate în evidență, prin comparație, deosebirile dintre ele.
    Tendințe care se opune.
  4. (v.refl.) (despre unghiuri) a fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe