parc
Etimologie
Din franceză parc < latină parricus („închis”). Confer italiană parco, germană Park, engleză park.
Pronunție
- AFI: /park/
Substantiv
| Declinarea substantivului parc | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | parc | parcuri |
| Articulat | parcul | parcurile |
| Genitiv-Dativ | parcului | parcurilor |
| Vocativ | - | - |
- (bot.) suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement.
- Parc public.
- (spec.) teren împrejmuit, unde vânatul este crescut și îngrijit pentru vânătoare.
- (constr.) parc situat în jurul unei clădiri și depinzând de aceasta.
- (bot.) teren parcelat cu locuința și cu numeroase spații verzi.
- (constr.) loc de staționare și de garare mai îndelungată a vehiculelor sau de depozitare a materialelor; (p.ext.) vehiculele și materialele aflate în acest loc.
- (spec.) totalitatea vehiculelor unei întreprinderi, ale unei instituții etc.
- (spec.) totalitatea instalațiilor mecanice aflate pe un teren de unde se extrage minereu sau pe care sunt amenajate sonde.
Sinonime
Cuvinte compuse
- expo-parc
- parc-auto-școală, parc-școală
- parc de avioane
- parc electric
- parc național
- parc sportiv
- parc zoologic
- parcul-apelor
- pădure-parc
Cuvinte apropiate
Traduceri
grădină publică mare, amenajată cu arbori, peluze etc.
|
|
garaj
|
Referințe
(français)
Etimologie
Din franceză medie parc, care provine din franceză veche parc < latină medie parcus, parricus („țarc, curte”). Provine din limba francă *parrik („îngrăditură”) < din proto-germanică *parrukaz („gard”).
Înrudit cu germană veche de sus pfarrih (care a dat germană Pferch, „stână, oierie”).
Pronunție
- AFI: /paʁk/
Substantiv
parc m., parcs pl.
- (constr., bot.) parc
- Le parc de Versailles.
- (p.anal.) îngrăditură, țarc (în piscicultură, agricultură, etc.)
- Parc à huîtres ou clayère.
- (spec.) țarc (pentru copii mici)
- Parc bébé.
- (mil.) parc
- Parc d'artillerie.
- (p.ext.) parc
- Parc automobile.
Sinonime
Cuvinte compuse
cuvinte compuse