plasă

română

Etimologie

Din slavă (veche) plasa.

Pronunție

• AFI: /'pla.sə/

Substantiv

Declinarea substantivului plasă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	plasă	plase
Articulat	plasa	plasele
Genitiv-Dativ	plasei	plaselor
Vocativ	plasă	plaselor

1. împletitură cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confecționat dintr-o astfel de împletitură; fileu.
2. împletitură cu ochiuri (din sfoară, sârmă etc.) care se așează în spatele porților de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) și pentru a pune în evidență cu ușurință marcarea punctului.
3. parte dintr-o moșie în evul mediu, în Țara Românească, cuvenită unui proprietar.
4. subdiviziune a unui județ, în vechea împărțire administrativă a țării; ocol.
5. (rar) limbă de cuțit; tăiș.

Cuvinte derivate

• plăsea

Cuvinte compuse

• plasă pescărească

Expresii

• A prinde (pe cineva) în plasă = a înșela, a amăgi, a seduce (pe cineva)

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din neogreacă πλασι (plási).

Substantiv

Declinarea substantivului plasă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	plasă	plese
Articulat	plasa	plesele
Genitiv-Dativ	plesei	pleselor
Vocativ	plasă	pleselor

1. (reg.) fel de mâncare ce se servește la masă.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• spală

Referințe

• DEX '98 via DEX online