ocol
română
Etimologie
Din bulgară, rusă окол (okol).
Pronunție
- AFI: /'o.kol/
Substantiv
| Declinarea substantivului ocol | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ocol | ocoluri |
| Articulat | ocolul | ocolurile |
| Genitiv-Dativ | ocolului | ocolurilor |
| Vocativ | ocolule | ocolurilor |
- mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș.
- (fig.) digresiune.
- (concr.) cotitură, cot.
- (înv.) linie care delimitează un spațiu; (p.ext.) spațiul delimitat, cuprins.
- perimetru, circumferință.
- (concr.) gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; (p.ext.) loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc.
- (reg.) curte, ogradă.
- (rar) spațiu, loc liber.
- (înv.) unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; (p.ext.) instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adj.) De ocol = care ocolește; ocolit, indirect.
- (loc.vb.) A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur.
- (loc.adv.) Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct.
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online