ocol

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din bulgară, rusă окол (okol).

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
ocol
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ ocol ocoluri
Articulat ocolul ocolurile
Genitiv-Dativ ocolului ocolurilor
Vocativ ocolule ocolurilor
  1. mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș.
  2. (fig.) digresiune.
  3. (concr.) cotitură, cot.
  4. (înv.) linie care delimitează un spațiu; (p.ext.) spațiul delimitat, cuprins.
  5. perimetru, circumferință.
  6. (concr.) gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; (p.ext.) loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc.
  7. (reg.) curte, ogradă.
  8. (rar) spațiu, loc liber.
  9. (înv.) unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; (p.ext.) instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni


Traduceri

Anagrame

Referințe