pol

română

Etimologie

Din franceză pôle < latină polus.

Pronunție

• AFI: /pol/

Substantiv

Declinarea substantivului pol
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	pol	poli
Articulat	polul	polii
Genitiv-Dativ	polului	polilor
Vocativ	polule	polilor

1. fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; (p.ext.) regiunea din jurul acestor două puncte.
2. (mat.) fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera.
3. (fiz.) fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți.
4. zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer, sau invers.
5. parte componentă a unei mașini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii.
6. piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior.
7. (fig.) fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse.

Cuvinte derivate

• multipol

Cuvinte compuse

• pol ceresc
• pol magnetic terestru
• pol electric pozitiv, pol electric negativ

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din rusă пол (pol).

Substantiv

Declinarea substantivului pol
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	pol	poli
Articulat	polul	polii
Genitiv-Dativ	polului	polilor
Vocativ	polule	polilor

1. monedă de metal sau de hârtie valorând douăzeci de lei, care a circulat în țara noastră; douăzeci de lei.
2. nume dat mai multor monede rusești și franțuzești (de aur) care au circulat în țările române în sec. xIX; napoleon.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din slavă (veche) polŭ.

Substantiv

1. (înv.) jumătate (dintr-un întreg, dintr-o unitate).

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online