săgeată
Etimologie
Din latină sagitta.
Pronunție
- AFI: /səˈʤe̯a.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului săgeată | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | săgeată | săgeți |
| Articulat | săgeata | săgețile |
| Genitiv-Dativ | săgeții | săgeților |
| Vocativ | săgeată | săgeților |
- vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat.
- (adverbial) foarte repede.
- Pornește săgeată.
- (fig.) vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură.
- indicator de direcție în formă de săgeată.
- fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului.
- aripă la moara de vânt.
- prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa.
- (mat.) distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
|
|
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online