vântura

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din latină ventulare (= ventilare).

Pronunție

  • AFI: /vɨn.tu'ra/


Verb


Conjugarea verbului
vântura
Infinitiv a vântura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
vântur
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să vânture
Participiu vânturat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a trece boabele de cereale prin vânturătoare sau a le facecadă de la o mică înălțime pentru ca vântulîmprăștie impuritățile ușoare.
  2. (v.tranz.) (fig.) a împrăștia, a risipi; a spulbera.
  3. (v.tranz.) a vărsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l răci, pentru a-l amesteca etc.
  4. (v.tranz.) a mișca încoace și încolo, a agita.
  5. (v.tranz.) (fig.) a frământa, a tulbura.
  6. (v.tranz.) (fig.) a da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc.
  7. (v.tranz.) (fig.) a cutreiera, a colinda.
  8. (v.tranz.) (rar; despre vânt) a sufla, a bate peste...

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse


Traduceri

Referințe