boci

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; confer *vōceāre, de unde italiană bociare („a publica”), gal. abujar („a zăpăci cu strigăte”), portugheză bocear („a vorbi, a striga”) (Parodi, Rom., XVII, 52).

Schimbarea de conjugare ar putea fi târzie, și datorată conjugarea sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă, dacă se iau în vedere redusa răspândire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci.

Pronunție

  • AFI: /bo'ʧi/


Verb


Conjugarea verbului
(se) boci
Infinitiv a (se) boci
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) bocesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) bocească
Participiu bocit
Conjugare IV
  1. (v.intranz. și refl.) a plânge tare (cu vaiete și strigăte).
    A boci un mort.
  2. (v.tranz.) a recita bocete la înmormântarea cuiva.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe