pricină

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search

română

Etimologie

Din bulgară прична (prična).

Pronunție

  • AFI: /'pri.ʧi.nə/


Substantiv


Declinarea substantivului
pricină
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ pricină pricini
Articulat pricina pricinile
Dativ-Genitiv pricinii pricinilor
Vocativ pricină pricinilor
  1. cauză care determină ori explică o acțiune, o situație, un fenomen; motiv.
  2. prilej, ocazie, pretext.
  3. motiv de ceartă, de neînțelegere; problemă litigioasă, conflict; (spec.) proces.
  4. (înv.) act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces.
  5. întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare.
  6. problemă; afacere.

Cuvinte derivate

Locuțiuni

Expresii

  • (înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acțiuni
  • (pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harță, la bătaie
  • A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură
  • A găsi (cuiva) pricina = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva
  • (pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva)


Traduceri

Anagrame

Referințe