ceartă
Aspect
![]() |
Etimologie
Din verbul a (se) certa.
Pronunție
- AFI: /ˈʧe̯ar.tə/
Substantiv
Declinarea substantivului ceartă | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | ceartă | certuri, certe |
Articulat | cearta | certurile, |
Genitiv-Dativ | certei, cerții | certurilor |
Vocativ | - | - |
- schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane.
- Multă ceartă s-a făcut între ei pentru mine.
- Cearta pe care a primit-o l-a potolit.
- (rar) neînțelegere, dușmănie, ură.
Sinonime
- 1: discuție, vorbă, zarvă, (pop.) gâlceavă, sfadă; admonestare, admonestație, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, râpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură
- 2: neînțelegere
Cuvinte derivate
Expresii
- Bun de ceartă = căruia îi place să se certe; certăreț
Traduceri
schimb de vorbe răstite (adesea ofensatoare) între două sau mai multe persoane
Etimologie
Din certa.