rezistență
Etimologie
Din franceză résistance, italiană resistenza.
Pronunție
- AFI: /re.zisˈten.ʦə/
Substantiv
| Declinarea substantivului rezistență | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | rezistență | rezistențe |
| Articulat | rezistența | rezistențele |
| Genitiv-Dativ | rezistenței | rezistențelor |
| Vocativ | rezistență | rezistențelor |
- faptul de a rezista; împotrivire, opoziție, apărare împotriva unui atac.
- respingerea atacurilor repetate ale inamicului și menținerea pozițiilor proprii.
- mișcare populară antifascistă de eliberare, desfășurată în timpul celui de-al doilea război mondial în țările ocupate de fasciști.
- calitatea de a fi rezistent.
- putere de a înfrunta boala, oboseala, foamea, lipsurile etc.; calitate a unui organism de a nu contracta o boală contagioasă.
- proprietate a unui corp de a suporta, fără modificări în masa lui, acțiunea altui corp sau a unei forțe străine.
- forța de opunere a unui mediu la realizarea unei acțiuni.
- forță pe care un conductor electric o opune trecerii curentului și care depinde de materialul din care este făcut conductorul, de grosimea și de lungimea lui.
- (tehn.) rezistor.
Sinonime
- 1: împotrivire, opoziție, opunere, anduranță
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online