înconjura

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din în + conjura (înv. "a înconjura" < latină congyrare).

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kon.ʒu'ra/


Verb


Conjugarea verbului
(se) înconjura
Infinitiv a (se) înconjura
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) înconjur
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) înconjure
Participiu înconjurat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a face ocolul unui lucru; al unui loc.
  2. a fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui.
  3. a încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia.
  4. (v.refl.) a aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva.
    A fi înconjură de prieteni.
  5. a împrejmui cu gard.
  6. a cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui.
    Munții înconjură câmpia.
    Soarele înconjură cu lumină poiana.
  7. a merge spre o țintă pe un traseu ocolit.
    Ai înconjurat mult până la mine?

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe