bucluc

De la Wikționar, dicționarul liber

română

Variante

Etimologie

Din turcă bokluk („bălegar” și „ceartă”).

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
bucluc
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ bucluc buclucuri
Articulat buclucul buclucurile
Genitiv-Dativ buclucului buclucurilor
Vocativ ' '
  1. (pop. și fam.) situație neplăcută, încurcată în care se află cineva.
  2. ceartă, discordie.
  3. (reg.; la pl.) obiecte (neînsemnate, fără mare valoare) pe care le posedă cineva, care formează bagajul lui.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A da de bucluc/de dracu’ = a avea necazuri


Traduceri

Referințe