furcă

română

Etimologie

Din latină furca.

Pronunție

• AFI: /'fur.kə/

Substantiv

Declinarea substantivului furcă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	furcă	furci
Articulat	furca	furcile
Genitiv-Dativ	furcii	furcilor
Vocativ	furcă	furcilor

1. unealtă agricolă formată dintr-o prăjină de lemn sau de oțel terminată cu doi sau trei dinți (încovoiați), folosită pentru strângerea fânului, clăditul șirelor, strângerea gunoiului, a băligarului etc.
2. cantitate de fân cât se poate lua într-o furcă.
3. (înv.) spânzurătoare în formă de furcă cu doi dinți.
4. vergea de lemn la capătul căreia se leagă caierul pentru a fi tors.
5. furcărie.
6. organ al mașinii de filat, cu ajutorul căruia se produce torsionarea fibrelor.
7. fiecare dintre stâlpii groși de stejar de care se prind cosoroabele și care susțin acoperișul și pereții caselor țărănești din paiantă.

Cuvinte derivate

• furcar
• furchiță
• furcoi
• furculiță
• furcuță
• furcărie
• înfurci

Cuvinte compuse

• furca telefonului
• furca pieptului
• furca gâtului
• furca puțului, furca fântânii
• furca scrânciobului
• furca drumului

Expresii

• Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, = se spune despre lucruri așezate în dezordine, nesortate
• A se certa furcă = a se certa foarte tare
• A da (cuiva) de furcă = a face (pe cineva) să-și bată capul cu chestiuni greu de rezolvat
• A avea de furcă cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultăți
• (pop.) A avea stupit la furcă = a avea ușurință la vorbă, a vorbi mult și cu plăcere, a avea chef de vorbă

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cafru
• cufăr
• afurc

Referințe

• DEX '98 via DEX online