vârf

română

Etimologie

Din slavă (veche) vrŭhŭ.

Pronunție

• AFI: /vɨrf/

Substantiv

Declinarea substantivului vârf
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	vârf	vârfuri
Articulat	vârful	vârfurile
Genitiv-Dativ	vârfului	vârfurilor
Vocativ	vârfule	vârfurilor

1. partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte).
2. (fig.) (la pl.) persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc.
3. (rar) partea de deasupra, suprafața unei ape.

   Vârful Oltului.

4. capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru.

   Vârful coloanei.

5. (spec.) extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor.
6. punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc.
7. (fig.) moment de intensitate maximă a unei activități.

Cuvinte derivate

• vârfar
• vârfui
• vârfuleț
• vârfușor
• vârfuț

Cuvinte compuse

• ore de vârf
• vârf de consum

Locuțiuni

• (loc.adv.) Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic.
• (în legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni.

Expresii

• Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară
• (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus
• A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc
• A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p.ext. a vorbi afectat

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online