cuib

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare
Cuibului codroșii de munte

română

Etimologie

Din latină *cubium.

Origine incertă. Probabil din greacă ϰλωβός ("cușcă"), prin intermediul unei forme latină *clubium. Există și posibilitatea ca latină *clubium să fi trecut din epoca romanică, la *collubium sub influența lui collŭvies ("amestec de materiale").

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
cuib
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ cuib cuiburi
Articulat cuibul cuiburile
Dativ-Genitiv cuibului cuiburilor
Vocativ cuibule cuiburilor
  1. culcuș făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui.
  2. (fig.) locuință, sălaș; reședință.
  3. (fig.) (peior.; urmat de determinări) loc (ascuns) unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități.
    Cuib de tâlhari.
  4. focar.
  5. groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale.
  6. mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc.
    Cuib făcut la baza tulpinii porumbului, la prășit.
    Cuib de cartofi.
  7. spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel.
    Cuib de lăcrimioare.
  8. mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc.
  9. loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Expresii

  • A-și face cuibul = a-și face casă; a se stabili cu traiul


Traduceri

Referințe