cheie

română

Etimologie

Din latină clavis.

Pronunție

• AFI: /ˈke.je/

Substantiv

Declinarea substantivului cheie
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	cheie	chei
Articulat	cheia	cheile
Genitiv-Dativ	cheii	cheilor
Vocativ	cheie	cheilor

1. obiect de metal care servește la încuierea sau descuierea unei broaște sau a unui lacăt.
2. (fig.) procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicație, dezlegare.
3. unealtă de metal cu care se strâng sau se desfac șuruburile sau piulițele.
4. mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealtă de metal sau de lemn cu care se întind coarde le unor instrumente muzicale.
5. (muz.) semn convențional pus la începutul portativului, pentru a indica poziția unei note de o anumită înălțime, și, prin aceasta, a tuturor celorlalte note.

   Cheia sol.

6. (la pl.) vale îngustă, lipsită de albie majoră, între doi pereți înalți și abrupți, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercită o puternică eroziune în adâncime.

   Cheile Turzii.

Cuvinte derivate

• cheiță

Cuvinte compuse

• roman cu cheie, povestire cu cheie
• cheie cu cifru
• poziție-cheie
• cheie franceză, cheie universală
• cheie de boltă, cheie de arc

Locuțiuni

• (loc.adj. și adv.) la cheie = (despre locuințe, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosință.

Expresii

• A ține (ceva sau pe cineva) sub cheie = a ține (ceva sau pe cineva) încuiat
• Cheia și lacătul = totul; începutul și sfârșitul

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• echei
• cehei

Referințe

• DEX '98 via DEX online