particular

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină particularis, germană partikular, Partikular.

Pronunție

  • AFI: /par.ti.ku'lar/


Adjectiv


Declinarea adjectivului
particular
Singular Plural
Masculin particular particulari
Feminin particulară particulare
Neutru particular particulare
  1. care este propriu unei singure ființe, unui singur lucru sau unei singure categorii de ființe sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist.
  2. care se referă la indivizi izolați, care are un caracter izolat; individual.
  3. care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicității; privat, intim, confidențial.
  4. (despre bunuri materiale) care este proprietate individuală.
  5. (despre școli) care nu aparține statului.
  6. care este considerat străin de o activitate sau de un loc de muncă.
    Intrarea persoanelor particulare este interzisă.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Locuțiuni


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
particular
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ particular particulare
Articulat particularul particularele
Dativ-Genitiv particularului particularelor
Vocativ particularule particularelor
  1. categorie filozofică reprezentând o treaptă mai înaltă de generalitate a singularului în raport cu el însuși.


Traduceri


Substantiv


Declinarea substantivului
particular
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ particular particulari
Articulat particularul particularii
Dativ-Genitiv particularului particularilor
Vocativ particularule particularilor
  1. persoană care nu deține o funcție oficială; persoană considerată ca individ în raport cu statul sau cu o instituție a statului; persoană care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerată în raport cu acesta.


Traduceri

Referințe