lingură

De la Wikționar, dicționarul liber
Jump to navigation Jump to search
O lingură

română

Etimologie

Din latină lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula („lingură”) cu lingĕre („a linge”).

Pronunție

  • AFI: /'lin.gu.rə/


Substantiv


Declinarea substantivului
lingură
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ lingură linguri
Articulat lingura lingurile
Dativ-Genitiv lingurii lingurilor
Vocativ ' '
O lingură de pescuit

I.

  1. obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă.
    Lingură de masă.
    Lingură de desert.
  2. conținutul unei linguri.

II.

  1. nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură.
  2. tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat.
  3. unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor.
  4. nălucă metalică folosită la pescuit.

Sinonime

II.

Cuvinte derivate

Cuvinte compuse

Cuvinte apropiate

Paronime

Expresii

  • (fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă
  • A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura = se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește
  • A mânca rahat cu lingura (sau cu polonicul) = a vorbi într-o manieră demagogică
  • (despe tinerii căsătoriți) A porni de la lingură = a începe căsnicia fără sprijin material


Traduceri

Referințe