pieri

De la Wikționar, dicționarul liber
Salt la: navigare, căutare

română

Etimologie

Din latină pĕrῑre.

Pronunție

  • AFI: /pje'ri/


Verb


Conjugarea verbului
pieri
Infinitiv a pieri
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
pier
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să piară
Participiu pierit
Conjugare IV
  1. (v.intranz.) (despre ființe) a încetamai trăiască; a muri (de obicei de moarte violentă, nefirească).
  2. (prin exagerare):
    Pier de frică.
  3. (despre vegetație) a se ofili, a se usca.
  4. a fi distrus, nimicit; a dispărea; a se ruina.
  5. (despre abstracte, stări, senzații etc.) a lua sfârșit; a înceta să se (mai) manifeste, să se (mai) producă.
    I-a pierit dorința de plecare.
  6. a se șterge din amintire, a fi dat uitării.
  7. (despre sunete, zgomote, lumină etc.) a-și reduce intensitatea până la dispariția totală, a dispărea treptat.
  8. a dispărea fără urmă, fără a mai putea fi găsit.
    A pieri în noapte.
  9. a i se fura ceva.
  10. a dispărea (pe neașteptate) din fața cuiva sau de undeva, a ieși (brusc) din câmpul vizual al cuiva.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A-i pieri (cuiva) glasul (sau graiul, piuitul) ori a-i pieri cuvintele de pe buze = a) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoție, de frică etc.); b) a nu mai avea ce spune (din lipsă de argumente)
  • Piei din fața mea! (sau din ochii mei!) = pleacă imediat de aici! să nu te mai văd!


Traduceri

Referințe