front

română

Etimologie

Din franceză front.

Pronunție

• AFI: /front/

Substantiv

Declinarea substantivului front
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	front	fronturi
Articulat	frontul	fronturile
Genitiv-Dativ	frontului	fronturilor
Vocativ	frontule	fronturilor

1. loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică.
2. parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică.
3. mare unitate operativă, compusă din mai multe armate.
4. formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc.
5. (fig.) grup de forțe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; (p.ext.) sectorul unde se duce o astfel de luptă.
6. porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor.
7. plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri.
8. latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație.
9. (met.) zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii.

Cuvinte compuse

• front atmosferic
• front de undă

Locuțiuni

• (loc.adv.) În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus.

Expresii

• A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online